Detoxifierea reprezintă o strategie importantă pentru menţinerea sănătăţii, iar gemoterapicele realizează o curăţire profundă, la nivel celular, fără reacţii adverse.
Vă propunem să alegeţi din preparatele de mai jos, pe cele de care aveţi nevoie – în funcţie de sensibilităţile organismului dumneavoastră - pentru realizarea a 1-2 cure de detoxifiere anuală. Fiecare preparat are o acţiune complexă, realizând o detoxifiere la mai multe niveluri în organism. Puteţi combina 2 sau 3 preparate de detoxifiere administrate de 2 ori/zi, sau puteţi urma cure succesive, care să înceapă cu formula de detoxifierea renală (pentru o bună eliminare a toxinelor la nivel limfatic şi renal), urmată de cea hepatică şi cea intestinală.
POLYGEMMA 11 - FICAT DETOXIFIERE
Realizează o detoxifiere preponderent la nivel hepatic şi biliar, dar şi la nivel renal şi respirator.
Ficatul este primul filtru al organismului, la acest nivel o serie de substanţe fiind transformate în forme chimice simplificate, pregătite pentru eliminare la nivel renal. Un ficat obosit va permite să ajungă în sânge substanţe netransformate şi o serie de toxine.
Intră în formula pentru detoxifiere hepatică gemoterapice cu rol de susţinere şi refacere a funcţiei hepatice şi pentru optimizarea procesului de detoxifiere la acest nivel: extracte din muguri de Alun, Ienupăr şi mlădiţe de Rozmarin. Se recomandă administrarea a 2 – 3 ml de 2 ori pe zi, dimineaţa şi la prânz, înainte de mese, diluaţi în puţină apă - cure de 1-2 luni, repetate de 2-3 ori pe an sau la nevoie.
POLYGEMMA 12 - RINICHI DETOXIFIERE
Realizează o detoxifiere preponderent la nivel renal, dar şi la nivel limfatic, hepato- biliar şi articular.
Funcţia de detoxifiere a rinichiului este extrem de importantă pentru a filtra din sânge şi a elimina o serie de reziduuri toxice (uree, cloruri, acid uric, creatinină, etc.) şi pentru a elimina apa în exces.
Combinaţia de extracte gemoterapice din formulă: muguri de Frasin, sevă de Mesteacăn şi extract fitoterapic din frunze de Mesteacăn – susţin detoxifierea la nivel renal, având totodată şi acţiune regeneratoare – prin aport de glucoză, fructoză, aminoacizi, vitamina C şi o serie întreagă de săruri minerale de: calciu, fosfor, magneziu, mangan, zinc, sodiu şi fier. Se administrează câte 2 ml de 2 ori pe zi, înainte de mese, diluaţi în puţină apă - cure de 1-2 luni, repetate la nevoie. Se recomandă şi supraponderalilor cu retenţie hidrică şi nivelul colesterolului mărit.
POLYGEMMA 13 - PIELE DETOXIFIERE
Realizează o detoxifiere preponderent la nivel cutanat, dar şi la nivel limfatic şi renal.
Pielea este cel mai mare organ de eliminare a toxinelor, sub forma transpiraţiei. Pielea şi mucoasele sănătoase nu lasă să treacă agenţii microbieni şi virali din mediul exterior, către mediul intern.
Intră în formulă gemoterapicele din: sevă de Mesteacăn, muguri de Platan şi de Nuc, cu acţiune regularizantă a secreţiilor pielii, sprijinind procesul natural de detoxifiere cutanată. Are efecte benefice în caz de piele inelastică, lipsită de strălucire, în celulită, acnee, căderea părului şi în eczemele de dată recentă. Se administrează câte 2 ml de 2 ori pe zi, înainte de mese, diluaţi în puţină apă - cure de 1-2 luni, repetate la nevoie. Pentru persoanele care au manifestat în ultimul an afecţiuni cutanate, pentru adolescenţi sau pentru persoanele a căror funcţie de detoxifiere cutanată trebuie stimulată, se recomandă cure de 1-2 luni (câte 2 ml de 2 ori pe zi ), cu posibilitatea de repetare la nevoie. Pentru întreţinerea sănătăţii pielii şi mucoaselor, este suficientă o cură anuală, de o lună de zile.
POLYGEMMA 14 - ARTICULAŢII DETOXIFIERE
Realizează o detoxifiere preponderent la nivel articular, dar şi la nivel limfatic, renal şi hepato- biliar.
Pentru a menţine flexibile articulaţiile până la vârste înaintate, trebuie păstrată sau redobândită sănătatea ţesuturilor conjunctive, îmbunătăţind funcţia articulaţiei, evitând sau atenuând durerea şi inflamaţia.
Pentru detoxifierea articulaţiilor intră în formulă gemoterapice din: muguri de Frasin şi de Jneapăn, sevă de Mesteacăn şi scoarţă de Salcie, cu acţiune antiinflamatoare şi depurativă – realizând o mai bună eliminare a acidului uric şi ureei, a căror depunere la nivel articular duce la rigidizarea lor. Se administrează câte 2 ml de 2 ori pe zi, înainte de mese, diluaţi în puţină apă - cure de 1-2 luni, repetate la nevoie.
POLYGEMMA 15 - INTESTIN DETOXIFIERE
Realizează detoxifierea la nivelul intestinului subţire şi gros, cu ameliorarea stării de astenie generată de toxicitatea intestinală.
Toxicitatea intestinală generează o autointoxicare ce se poate manifesta nu numai local, ci şi la multe niveluri în organism, în funcţie de sensibilităţile fiecărui individ (oboseală, nervozitate, probleme gastrointestinale, erupţii cutanate, dureri de cap, artrită, dureri lombare, sciatică, alergii, astm, probleme cardiace, etc).
Formula este o combinaţie de extracte gemoterapice din mlădiţe de Merişor, muguri de Nuc şi muguri de Stejar ce reechilibrează flora intestinală, reglează funcţionalitatea şi motricitatea intestinală, la nivelul intestinului subţire şi gros. Preparatul are şi efect tonic general, ameliorând astenia fizică şi psihică. Se administrează câte 2 ml de 2 ori pe zi, dimineaţa şi la prânz, înainte de mese, diluaţi în puţină apă - cure de 1-2 luni, repetate la nevoie.
Pentru persoanele care suferă de tulburări la nivel intestinal, se recomandă cure de 1-2 luni, repetate de 2-3 ori pe an sau la nevoie. Chiar şi pentru persoanele care nu au tulburări intestinale, o cură anuală de detoxifiere intestinală este salutară.