vitamine

Subiectul principal legat de sănătate, care ne preocupă toamna, este cel legat de profilaxia antigripală.

Gemoterapia oferă o gamă largă de preparate care intervin în reglarea proceselor imunitare, dintre care, extractul din mlădiţe de Măceş, constituie principala recomandare pentru profilaxia afecţiunilor respiratorii. Are acţiune de stimulare a imunităţii la nivelul mucoaselor respiratorii, efect antiinflamator, antialergic, vitaminizant, osteoblastic.

Măceşul este considerat a fi gemoterapicul inflamaţiilor recidivante localizate. Prin bogăţia de vitamine, îndeosebi vitaminele C, P şi A - gemoterapicul din mlădiţe de Măceş exercită o acţiune antiaterosclerotică şi de neutralizare a radicalilor liberi. Conţinutul ridicat de acid ascorbic şi acid dehidroascorbic, care formează un sistem oxido-reducător (redox), joacă un rol important în oxidoreducerile tisulare şi în respiraţia celulară, iar vitamina P contribuie la scăderea permeabilităţii şi fragilităţii capilarelor, mărind rezistenţa acestora.